Descrierea subiectivă . Metafora. Epitetul metaforic

Descrierea subiectivă oferă informaţii cu privire la persoane, obiecte, clădiri, reprezentând viziunea prezentată al cel căruia face descrierea; descrierea subiectivă creează o anumită impresie sau emoţie asupra cititorului. Obiectul descris în modul subiectiv nu este niciodată identic cu realitatea la care se face trimiteri.

În descrierea subiectivă apar termeni care subliniază faptul că viziunea personală: mi se pare, seamănă cu, asemenea cu.

Metafora este figura de stil, prin intermediul căreia se trece de la semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau o expresie la o altă semnificaţie; metafora apare ca o comparaţie sub înţeleasă. Exemple:

• cuibar rotind de ape - vârtej de apă
• înotam prin râul galben - lan de grâu
• cureluşă verde se pierde prin iarbă - şopârla

Epitetul metaforic se realizează atunci când un atribut determină un substantiv cu care în mod obişnuit nu poate intra în relaţie ; în acest caz atributul capătă sens figurat , iar epitetul implică şi el o comparaţie sub înţeleasă. Exemple:

• par de aur
• codri de aramă
• pădure de argint

read more

Omonime. Cuvinte polisemantice

Omonimele sunt cuvintele care au aceiaşi formă dar sens diferit. Omonimele pot fi:

I . A) Lexicale – când sunt părţi de vorbire identice.

• totale - când cele două cuvinte sunt identice în flexiune
• parţiale - când cele două cuvinte sunt diferite în flexiune: colţ – colţi – colţuri

B) Lexico-gramaticale sunt părţi de vorbire diferite: sare - verb; sare - substantiv

Omofone - sunt cuvinte care se aud la fel si se scriu în mod diferit (omo-identice; nim-nume). Exemplu: mai / m-ai.

Omografe - sunt cuvintele care se scriu la fel dar se pronunţă diferit (omo-identic; grafe-a scrie). Exemplu: acele – pron dem; acele – substantiv.

ATENŢIE! Omonimele sunt obligatoriu omofone.

Cuvintele polisemantice sunt cuvinte care au două sau mai multe sensuri legate între ele.

Unităţile frazeologice sunt combinaţii de două sau mai multe cuvinte având sens unitar şi care se referă la un aspect din realitate. Ele se comportă ca o singură parte de vorbire fiind denumite uneori locuţiuni sau expresii.

Exemplu: zi de naştere, agenţie de presă, apă oxigenată, apă minerală.

Formulele sau clişeele internaţionale sunt unităţile frazeologice care circulă în majoritatea limbilor şi au un caracter cultural. Exemplu: arca lui Noe, Sabia lui Damocles, curriculum vitae, mărul lui Adam, turnul Babel, patul lui Procust.

read more

Sinonime. Antonime

I . Sinonime:

Sinonimele sunt cuvintele cu formă diferită şi cu sens asemănător. Sinonimele pot fi:

• substantive: noroc – şansă
• verbe: a inventa – a crea
• adjective: cuminte – cumpătat
• pronume: el – dânsul
• numeral: dublu – îndoit
• adverb: niciodată – nicând
• conjucţii: dar – însă

După gradul de echivalenţă semantică (sens) se disting urmaoarele sinonime:

1. sinonime perfecte (sensuri identice):

• niciodată – nicând
• Ka – potasiu
• criminal – ucigaş
• vers – stih

2. sinonime aproximative (când se sugerează obiectul denumit apărând echivalenţe neaşteptate):

• luna – regina nopţii moartă
• vârtej – cuibar de apă
• sinonime parţiale ( nu coincid toate sensurile ):
• repede – iute
• drum – cale
• scrisoare – carte

3. sinonime totale (coincid toate sensurile):

• vocabular – lexic
• timp – vreme
• oră – ceas

II . Antonime

Antonimele sunt cuvintele cu sensuri diametral opuse. Acestea pot fi:

• substantive: veselie – tristeţe
• verbe: a deceda – a trăi
• adjective: egal – inegal
• adverbe: sus – jos

Exista prefixe specifice cu ajutorul cărora se pot froma antonime: in, ne, des, dez, dis.

read more

Pleonasmul. Paronimele

Pleonasmul este o greşeală de exprimare care constă în folosirea alăturată a doi termeni cu aceleaşi înţeles. Exemple:

• protagonist principal
• cadru neînsufleţit
• a prefera mai bine
• aparenţa falsă
• contrabandă ilegală
• propria bibliografie
• alegeri electorale
• hemoragie de sânge
• procent la sută
• a evoca o amintire
• limpede şi clar

Paronimele sunt cuvintele cu formă asemănătoare şi cu sens diferit. Ele se deosebesc printr-un sunete sau două:

• arbitrar / arbitral
• bancă / bandă
• compliment / complement
• dor / dar
• elan / elen
• farsă / falsă
• ham / han
• ilegal / inegal
• învaţă / înhaţă
• jar / jaf
• lacumă / lagună
• miner / minier
• not / nor
• orar / oral
• păr / pal
• rău / râu
• sac / sat
• tac / toc
• ţap / tar
• urs / uns
• văd / val
• zar / zer
• raţă / roată
• Kenya / Xensia
• Watt / cat

read more

COMPUNEREA - Mijloc intern de îmbogăţire a vocabularului

Compunerea este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează cuvinte noi sau termeni diferiţi.

Termenii din care se formează un cuvânt compus îşi pierd de cele mai multe ori sensul pe care îl au când există independent.

Cuvintele compuse pot fi:

• substantive: floarea-soarelui, ochiul-boului;
• verbe: a binevoi;
• adjective: cumsecade;
• pronume: fiecare;
• numerale: douăzeci;
• adverbe: după-amiază;
• prepoziţii: pâna la;
• conjuncţii: ca să;
• interjecţii: bring-bana;

Există elemente de compunere cu înţeles de sine stătător

Prefixoide:

• cid (ucigător);
• craţie (conducător);
• fil (iubitor);
• fob (care urăşte);
• fug (care îndepărtează);
• log (specialist)

Sufixoide:

• aero (aer);
• bio (viaţă);
• filo (iubitor);
• hidro (referitor la apă);
• macro (mare);
• micro (mic);
• orto (corect);
• poli (mai mulţi);
• pseudo (fals);
• tele (la distanţă);

Procedee de compunere:

1. juxtapunere (alăturare): câine lup
2. subordonare: floarea-soarelui
3. abreviere:

• iniţiale: CEC, BCR
• iniţiale şi fragmente de cuvinte: Tarom
• fragmente de cuvinte: Asirom
• fragmente de cuvinte si cuvinte: Romarta

read more

SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE - Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului

Schimbarea valorii gramaticale este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează cuvinte noi de la o parte de vorbire la alta:

1. Substantive din:

• adjective: Frumosul traversează stradă.
• verbe la participiu: Răniţii au fost transportaţi la spital.
• verbe la supin: Mersul pe jos este sănătos.
• verbe la gerunziu: Suferindul era trist.
• adverbe: Aproapele lui s-a accidentat.
• pronume: Nu îmi pierd vremea cu nimicuri.
• interjecţie: N-a auzit oful.

2. Adjective din:

• verbe la participiu: Cerul înnorat nu-mi place.
• verbe la gerunziu: Mâinile tremurânde ale fetiţei arătau emoţia.
• pronume: Acest băiat învaţă bine.
• adverbe: Mi-am luat haine gata.

3. Adverbe din:

• adjective: Vorbeşte frumos.
• verbe la participiu: Vorbeşte îngânat.
• substantive: Pleacă luni.

4. Prepoziţii din:

• adverbe: Deasupra crengii s-a aşezat o pasăre.
• substantive: Picta frumos graţie talentului.
• verbe la participiu: A câştigat mulţumită muncii.

Familia lexicală reprezintă cuvinte obţinute prin derivare, compunere sau schimbarea valorii gramaticale de la un cuvânt de bază.

read more

DERIVAREA - Mijloc intern de îmbogăţire a vocabularului

Mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului sunt: derivarea, compunerea şi conversiunea.

Este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi cu ajutorul sufixelor şi prefixelor. Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcina cuvântului.

Clasificare:

• sufixele lexicale - când formează cuvinte noi: grădinar.
• sufixele gramaticale - când creează forme gramaticale (sufixe de mod şi timp ): citi, scris.
• sufixele lexico-gramaticale - când exprimă un sens nou şi o categorie gramaticală (sufixe moţionale): gâscă – gâscan

Sufixele denumesc:

• agentul (-tor, - ar, -ist, -aş): agricultor, fierar, gronist, luntraş;
• însuşirea (-iu, -oş, -cios, -bil, -at, -al): aurcz, fricos, mîncăcios, purtabil, sprîncenat, vamal;
• colectivitatea (-et, -raie, -işte, -ime, -is): brădet, apăraie, porumbişte, studenţime, zmeuriş;
• instrumentul (-ar, -nită, -tor): alfabetar, pipernită, ştergător;
• noţiuni abstracte (-inţă , -ie, -ime, -cală, -ura, -anţă) : cerinţă, domnie, grăsime, răceală, scursura, siguranţă;
• modalităţi (-este, -iş, -âş): româneşte, pietriş, ţărâş;
• locul şi originea (-ărie, -ice, -ean): benzărie, fierărie, bucureştean;
• obiecte sau însuşiri mici - sufixe diminutivale (ulet , uc , ior , ică , ice) : binişor, căscioară, cerceluş, coşuleţ, lănţuc, pantofior, singurică, vanticel;
• obiecte sau însuşiri mari - sufixe augmentative (andru, an, oaie, oi): băieţandru, grăsan, căsoaie, pietroi;

Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii cuvântului pentru a forma cuvinte noi. Prefixele modifică sensul cuvântului de bază. Ele pot fi:

• negative (re-, in-) : neseamă, inegalitate.
• privative (des- , de-): a descreti, deşire.
• iterative (re- , răs -): a reaminti , rascit.

Prefixele pot forma:

• substantive: neregulă;
• adjective: nefiresc;
• adverbe: negreşit;

Prefixele pot fi:

• vechi: ne, în, des, răs;
• noi: arhi, anti, pre, inter;

Derivatele parasintetice sunt cuvintele care conţin şi sufixe şi prefixe. Exemplu: înnodat.

Serile derative apar atunci când baza unui cuvânt derivat este un alt cuvânt derivat

read more

Vocabularul limbii române

Vocabularul sau lexicul unei limbi reprezintă totalitatea cuvintelor existente în limbă. Vocabularul este compartimentul cel mai supus schimbărilor (apar cuvinte noi şi dispar cuvinte).

Sensul cuvintelor:

1. Sensul propriu - este sensul obişnuit al unui cuvânt cunoscut de către toţi vorbitorii şi legat de un aspect din realitate. Are două aspecte:

• sensul propriu de bază – adică ceea ce un cuvânt are specific în orice context. Exemplu: Şi-a rupt braţul – parte a corpului
• sensul propriu secundar – rezultă dintr-o asemănare şi depinde de context. Exemplu: Braţul balanţei s-a rupt.

2. Sensul figurat - este sensul neobişnuit al unui cuvânt care dă o imagine expresivă în context. Exemplu: Braţul soarelui îmbrăţişează întreaga vie.

Regionalismele sunt cuvinte sau expresii întrebuinţate numai în anuminte regiuni ale ţării. Ele pot fi:

1. lexicale - cuvinte care circulă numai în anumite zone geografice, în limba literară, folosindu-se sinonime ale acestora. Exemple: Moldoveneşti: barabule - cartofi; perjă - prună ; ciubotă - cizmă; Ardeleneşti: bolund - nebun; farbă - vopsea; bai - supărare; Munteneşti: ciurdă - cireadă; conci – coc;
2. fonetice (sau de pronunţare) - rostite în alt mod decât în limba literară. Exemple: dă - de; neşte - niste;
3. morfologice sau gramaticale - forme verbale folosite în anumite regiuni diferite din cele limba literară. Exemple: o fost, s-o dus.

read more

Noţiuni de sintaxă

Propoziţia este o comunicare scrisă sau spusă cu un singur predicat.

Clasificarea propoziţiilor:

I. După alcătuire:

• propoziţia simplă: predicat + subiect;
• propoziţia dezvoltată: predicat + subiect + complement sau atribut;

II. După aspect:

• propoziţie afirmativă;
• propoziţie negativă;

III. După scopul comunicării:

• enunţiativa - se da o informaţie;
• interogativă - se cere o informaţie;

Propoziţia enunţiativă:

a) propoziţie propriu-zisă: Pisica dorme pe canapea.

b) propoziţia optativă exprimă o dorinţă: De s-ar opri ploaia!

c) propoziţie imperativă: Plecă de aici!

Propoziţia interogativă

a) propoziţie propriu-zisă: Ce se întâmplă?

b) propoziţie optativă: Ce s-ar face fară noi?

OBS: Atât propoziţiile enunţiative cat şi cele interogative pot fi exclamative sau nexclamative.

Fraza este o comunicare alcătuită din cel puţin două propoziţii.

Clasificarea frazei:

După rolul în frază propoziţia poate fi:

propoziţie principală: are înţeles de sine stătător;

propoziţie subordonată (secundară): când înţelesul ei depinde de o altă propoziţie;

Propoziţia regentă este propoziţia de care depinde o propoziţie subordonată. Poate fi: propoziţie principală sau propoziţie secundară.

Propoziţiile subordonate depind de un anumit cuvânt din propoziţia regentă numit element regent.

Textul este un asamblu de enunţuri orale sau scrise. Organizarea acestor enunţuri într-un text se numeste discurs. Enunţurile trebuie să fie înlănţuite într-un mod coerent respectând:

1. o ordine logică;
2. o ordine spaţială;
3. o ordine temporară;

Tema textului este reprezentată de semnificaţia lui şi de cele mai mule ori este indicată prin titlu. Textul este format din: alineate, fraze, propozitii, cuvinte, sunete.

read more

Noţiuni generale de gramatica limbii române

Gramatica limbii române stabileşte regulile privitoare la modificarea formei cuvântului şi la îmbinarea lor în propoziţii şi a propoziţiilor în fraze.

Morfologia cuprinde regulile privitoare la forma cuvintelor şi la modificarea acesteia în vorbire.

Morfologia studiază:

• părţi de vorbire flexibile (îşi schimbă forma în timpul vorbirii ): substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul.
• părţi de vorbire neflexibile (nu îşi schimbă forma în timpul vorbirii): adverbul, prepoziţia, conjuncţia, interjecţia.

Sintaxa este partea gramaticii care cuprinde regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi a propoziţiilor in fraze.

Vocabularul sau lexicul limbii române reprezintă totalitatea cuvintelor existente în limbă. Vocabularul este compartimentul cel mai supus schimbărilor (apar cuvinte noi şi dispar cuvinte).

Vocabularul limbii române are aproximativ 120.000 cuvinte. El are doua componente:

1. vocabularul fundamental
2. masa vocabularului

Vocabularul fundamental cuprinde cuvintele cel mai des folosite şi care sunt înţelese de toţi vorbitorii limbii române şi are cca. 1.500 de cuvinte.

Cuvintele din vocabular fundamental denumesc: obiecte, fiinţe, grade de rudenie, stări, acţiuni, animale, păsări, fructe, părţi ale corpului omenesc, lunile anului etc.

Cuvinte din vocabularul fundamental reprezintă toate parţile de vorbire.

Masa vocabularului cuprinde cuvintele care nu intră în vocabularul fundamental şi reprezintă aproximativ 90% din cuvintele limbii române. În masa vocabularului intră: termeni tehnici şi ştiinţifici, arhaisme, regionalisme, termeni arbotici, jargoanele.

read more